Privesc din nou luminile oraşului...
parcă am încetat să mai dorm
din clipa în care m-am născut !
Din lumina lor ne-am născut
într-o zi în care Dumnezeu
a pus fericire pe pământ...
Mi-a trântit şi mie o bucată în braţe...
m-am bucurat chiar dacă acum aripile mă dor
şi zborul devine tot mai greu...
simt cum parcă mă trage cineva înapoi...
şoptindu-mi pe sânge urmele străbunilor mei.
E Volga, matuşka...
şi nu e doar ea...
mi-a întins mâna
cu Iubirea cu care mi-a dat viaţă,
chiar dacă de aproape 11 ani
mă priveşte de dincolo...
poate acesta este drumul meu
spre mine !
Poate de acolo
trebuie să încep păşind cu Iubire
... spre...
