Plecasem imediat după cele 4 vânturi ale aztecilor...
încă se simţea mirosul sărat al mării.
Începuse să plouă...
strugurii erau ca safirele,
dar decisem să nu mai privesc înapoi...
Am început să alerg
şi în goană mă ciocnisem de Iubire, dar
mi-am cerut scuze
şi am mers mai departe.
Era aglomeraţie în noapte,
mă simţeam singur făcând slalom printre îngeri.
Totuşi am ales să nu privesc înapoi.
Trebuia să port cu mine toată amintirea
ultimei clipe petrecută împreună şi
am încercat să zâmbesc în timp ce ploaia
picta cerul pe buzele mele,
toţi îngerii dansând în amintirea ultimei clipe.
Eu alerg spre următoarea acum !
