Am încercat în noaptea aceasta
să mă apropii mai mult de cer...
ne vom aminti până la sfârşit această libertate,
desculţi, vântul bate dinspre Demiurg,
în urmă au rămas oraşele... în faţă marea călătorie,
muzica !
Sunetele sufletelor păşind..
armonia luminilor,
tăcerea pescăruşilor lângă ţărm,
zborul trupurilor peste limite,
privirile înecate de narghilea
şi prea mult Martini,
la miază-noapte,
către pământ îndreptaţi
cu respiraţia
pe spinarea cicatrizată a miocardului celest...
într-un ventricul divin,
imaginarul pulsează în noi nemurirea
ca într-un Graal al mizerabililor
adunaţi accidental,
dincolo de simţurile pătrunse-n extazul flămând
al neatenţiei noastre... aşa, încă încerc
să mă apropii mai mult de cer...
iubirile de ieri... rănile din tălpi...
