Ce repede trec... oamenii, ploaia !
Ce mult mi-a rămas de la fiecare...
Când am să fiu mare, am să colecţionez nori,
am să le ofer astfel tuturor o bucăţică de cer !
Dar până atunci, încă mai plouă...
Ce ascund oamenii atunci când plouă?
Se ascund pe ei ?
Ce frumoşi sunt oamenii... ploaia...
nimeni nu ne poate despărţi de noi înşine !
Este scris să trecem prin viaţă mereu acoperiţi de dragoste...
Noaptea ne-nvăluie în lumini şi pixeli...
Ploaia ne decodifică-n absurd...
şi noi, avem speranţe, vise,
să ne povestească noaptea
[complicea noastră, prietena amanţilor de ieri]
din misterele ei...
Închidem ochii şi totul se aprinde în noi,
flăcări precum stelele înainte de crepuscul,
în mijlocul lumii unde ne-am oprit
să dansăm cu Zeii…
şi totuşi ce repede trec oamenii, ploaia...
