Când era miezul nopţii...
îmi amintesc cum priveam împreună luminile oraşului !
Ne-am rezemat trupurile de noapte
la marginea unei străzi şerpuite
ca o mare spirală a lumii... mirosea a măr, a iarbă...
era o vară ca la ţărmul Mediteranei !
Atât de puri ne priveam... purtam pe buze
dragostea precum îngerii aripile lor !
Iată pentru ce merită să trăieşti cu adevarat !
Vei înţelege cu timpul că acestea sunt singurele lucruri
pe care le vei lua cu tine atunci când vei muri !
Aceasta va fi singura ta dovadă că “ai fost”
prin viaţă.
Destinul, ca un mare maestru de ceremonii
realizează marile întâlniri din existenţa fiecăruia...
Pe tine te-am aşezat cu grijă la salonul Iubirii...
Este cel de unde se văd noapte de noapte
luminile oraşului !
Sub acest semn sacru ne-am născut:
lumina…
