În noapte suntem întotdeauna singuri...
ne rătăcim de noi înşine câteodată !
Ce frumos este să te desparţi de tine
şi să te înşeli cu libertatea !
Amorul te decojeşte în albastrul nopţii
şi nu mai vrei să vorbeşti,
lăsându-te purtat de paşi spre zenit !
Cu faţa spre nemurire
stau luminile oraşului
precum lumânările
într-o nesfârşită catedrală a veacurilor...
Se pare că doar Iubind mai avem şansa să trăim !
De multe ori plâng când mă gândesc că
atâţia oameni nu ştiu cine sunt,
pentru ce sunt...
De multe ori râd când îi văd !
Râd pentru a-mi ascunde plânsul...
Acum suntem însă aici,
şi putem să schimbăm o mică faţă
a acestei lumi şi până nu vom păşi dincolo,
nu ne vom opri !
De ce atâtea cuvinte ?
Nu doream decât să-mi reamintesc:
în noapte suntem întotdeauna…
