Estranha forma de vida…
plătind noapte de noapte tributul...
nu mă pot opri...
Mă striveşte gândul că într-o zi totul se va opri.
Ce va mai rămâne din noi ?
Amintirea unei îmbrăţişări ?
Unui “te iubesc” sau,
poate nu am avut timp nici pentru atât !
Oamenii sunt mai frumoşi îmbrăcaţi în nemurire...
Se simte iar mirosul sărat al oceanului şi
luminile în depărtare par Lisabona...
Lisabona şi vocea Amaliei.
Toţi paşii... toate momentele de absenţă
se pierd...
Un fado, un espresso... Guerlain sau Chanel,
un trabuc... noapte şi luminile oraşului...
Flori, flori,
doar noaptea florile sunt misterioase
la fel ca oamenii, atunci când plouă !
Doar noaptea ne stă bine cu aripi...
Zborul e fără întoarcere !
Estranha forma de vida...
