Îmi amintesc acum momentul
în care am ascultat prima dată noaptea...
Era în iubire învăluită fiinţa
la începutul nemuririi !
Acolo ne-am oprit cu toţii...
Ne-am întâlnit cu trupurile dezvelite de chip,
cu ochii spălaţi în albastru...
în cer era imbrăcată făptura,
din aripile noastre curgea în noapte
lumina astrelor şi ploaia !
Atât eram, fragmente de timp, amintiri,
iubire, muzică...
Din noi s-a născut libertatea pe străzile cetăţii...
din noi şi-au luat zborul cocorii
cu aripi de nuferi spre nord,
din noi au început să urle străbunii
la facerea lumii !
Cu atât am rămas...
ce minunat însă să ai totul,
şi totul să oferi celorlalţi !
Să privim cerul acum...
luminile oraşului, lumea ,
noaptea, atât ne rămâne!
Noaptea complicele nostru,
noaptea... prietena amanţilor... noaptea mereu ! !
