Da, este o noapte splendidă în Cetatea Sucevei...
ridic privirea şi mă pierd în lumina lunii din jurul meu,
într-o linişte ca pentru rugăciune...
Aici nu ajung îngerii !
Rămânem doar noi să conjugăm cu forţă verbul “a fi”
la profund !
Şi păşesc mai departe muşcând cu umbra-mi contur
din zidurile oraşului...
simţind cum gândurile-mi vorbesc despre Eros şi Viaţă !
Sunt vagabondul vieţii mele... da,
ca într-un film se întâmplă totul:
mătur praf de stele făcând dragoste cu crepusculul...
privind un vis care se naşte iarna !
Singurătatea acestui vis este forma unei eterne iubiri !
Şi astfel încep să desenez zborul şi nu mă opresc !
