În luminile Sucevei, noaptea,
pot citi pe trupul meu cicatricile fericirii...
unii ne naştem pentru ca să nu mai murim,
am indrăznit să visăm !
Şi aşa ne apropiem de iubire...
dincolo de pământurile părinţilor noştri,
plângând, neştiind că sunt lacrimi...
pe care nici un umăr nu le poate şterge ! !
Ştiu că voi muri singur...
dar singurătatea este forma unei eterne iubiri !
Am trăit miracolele...
Am înţeles misiunea mea ! La 20 de ani ştim totul...
Cu timpul însă, când vom privi înapoi,
vom întelege că nu ştim nimic !
Mă simt câteodată ca o vioară ce cântă
în acest mare concert care este viaţa...
o temă, un adagio, încă o măsură
şi da capo.
Într-adevăr, poate este crunt să ai atâtea revelaţii
despre propria existenţă atât de devreme...
Este minunat însă să ştii “a fi” !
Atât...
