19 noiembrie 2009

amnezie


Îmi aplec buzele spre pământ
şi muşc cu dinţii iarba...
Mă pierd în incongruenţa umbrelor ce fură
lumina solară şi mi se sfarmă femurul de stânca de apă...
şi...
cad...
cad în genunchi
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că m-a facut om !

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.

coajă


Înebunesc în tăcere.
Şi mă cojesc...
şi de ultimele suflări de viaţă.
Păcat de noi. Unde vom trăi ? Unde ne vom zbate
între lumină... între lumină şi noapte ?
Cumplit de albastru ochiul tău
Eu nu mai respir.
Mă cojesc în albastru...
punct.

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.

extaz


Aş prinde noaptea de picior şi-aş stârni amintirile reci să
mă învăluie în tăcere.
Aş prinde noaptea de gleznă, să o aduc mai aproape de
mine...
Să pot să-mi cânt în întunericul ei iubirea.
Aş prinde noaptea de deget, şi-aş strânge-o mai bine în
braţe.
E ultimul dans. Ultimul înainte de viaţă.

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.

copil


Când eram copil priveam norii...
îmi lipeam pleoapa de cer şi miroseam albastrul…
plutind dincolo de amurg.

Învăţasem să zbor cu păsările spre miază-noapte...
aceasta era averea mea !
Viaţa... era jocul meu de-a amintirile...
şi aşa păşeam în ritm de Iubire printre lumini...
Mă ciocneam de oameni ca de aripi...
Iubeam ! !

Acum pentru ce ridicăm privirea atunci când rămânem
doar noi,
dincolo de prezent, acolo unde cuvintele mor ?
Quand on a que l’amour... spunea Jacques Brel...
vom şti să oferim o rugăciune lumii întregi.
Rugăciunea mea este muzica, viaţa mea este muzica,
ce-mi mai rămâne ?

Non e possibile di avere fra le braccia tanta felicita...

Poate, într-adevăr nu este posibil
să ai în braţele tale atâta fericire...

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...