5 aprilie 2013

3 aprilie 2013

DIES IRAE


Furtuni se toceau
la capete peste
noi,
ca iubind să
ne-ntrecem cu
timpul și să
credem că doi
înseamnă mai mult decât tot.

Și aproape de
ieri, te căutam
așezat ca într-un
film mut, vorbindu-ți
doar cu ochii.
Zeii nu vor să murim.
Zeii se tem să
nu ne dez-iubim.

Din volumul Daemon

Despre volumul Agonie...



Italianista Viorica BĂLTEANU, Prof. Univ. Dr., Universitatea de Vest Timișoara, Cavaler al Republicii Italiene, despre volumul Agonie:


Memorabile sunt cele două lirice intitulate Autoportret, pentru că este inevitabilă căutarea de sine, tentativa de autodefinire, la vârsta zborului înalt. Instinctiv — dar nu este de exclus nici un ecou livresc benign — Andras Chiriliuc concentrează inspirat comunicarea poetică la numai 18 silabe (Autoportret II), deşi predilecţia noastră se opreşte neşovăielnic la Autoportret I, ale cărui doar opt silabe ne obligă a-l evoca pe uluitorul Giuseppe Ungaretti din anii tinereţii sale marcate de fronda artistică şi de experienţa cumplită a primului război mondial. 

Fireşte, ne ducem cu gândul spre capodopera alcătuită din numai şapte silabe: Mattina, febril scrisă de Ungaretti, în 26 ianuarie 1917, pe frontul friulan. Adică tulburătorul „M’illumino/ d’immenso”, ce iscase chicotelile nătânge ale obtuzilor de la finele celui de al doilea deceniu al secolului XX. Cităm, spre edificare, scânteietoarea producţie a bucovineanului nostru, o fulguraţie ce ne-a rămas întipărită în memorie: „Verde/ cu buze/ şi cântec” (pag. 36).

Nesăruturile




Te iubesc...
cu nesăruturile
sfâșiate pe buze..
cu umărul de bărbat
(de această dată) timid
sprijinit de marginea orei..

Fără ca tu să mă crezi

azvârlit de dor în descântec
în noapte și-n cântec...

Te iubesc...
eu, cel care întinde
brațul scandalos...

spre tâmpla ta
atingându-ți tăcerea
cu vârfurile degetelor...

Până ca tu să fugi
și să mă ierți în cerul
tălpilor tale ude...

Te iubesc...
cu cuvinte de bine
inegal și fără

să te stingi precum
taina din punctul cald
al trupurilor noastre...

Dară să dormi și să nu
crezi... în vise...
Uite, ele nu mor...

Din volumul AGONIE.

Despre volumul Extaz...


Lingvista Sanda-Maria ARDELEANU, Prof. Univ. Dr., Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Ordinul “Chevalier des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, despre volumul Extaz:


Andras Chiriliuc are nevoie de poezie pentru, paradoxal, a-şi ordona existența. Titlurile din volum indică, de altfel, o mișcare de căutare neîntreruptă. Versul alb e deja o experiență trăită. Poemele au forță carteziană.

Placheta de versuri e o formă de marturisire, de spovedanie pe care poetul o face cu gândul la Celălalt.

Manifestare a unor neîmpliniri și năzuințe, poemele lui Andras Chiriliuc iradiază tenacitatea explorării, obsesia luptei împotriva mediocrității.

Un prea-plin de trăiri se transformă în expresie poetică.

19 noiembrie 2009

amnezie


Îmi aplec buzele spre pământ
şi muşc cu dinţii iarba...
Mă pierd în incongruenţa umbrelor ce fură
lumina solară şi mi se sfarmă femurul de stânca de apă...
şi...
cad...
cad în genunchi
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că m-a facut om !

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.

coajă


Înebunesc în tăcere.
Şi mă cojesc...
şi de ultimele suflări de viaţă.
Păcat de noi. Unde vom trăi ? Unde ne vom zbate
între lumină... între lumină şi noapte ?
Cumplit de albastru ochiul tău
Eu nu mai respir.
Mă cojesc în albastru...
punct.

Din volumul EXTAZ - ISBN 978-973-152-156-5.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...